Moldova News

Delia, despre accidentul de la Strășeni: „M-a împins ca să nu mă lovească”

Delia povestește ultimele clipe cu Dan înainte de tragedia de la Strășeni, după care a aflat că el decedase.

„Eu am mers cu el să joace la calculatoare, iar când am ieșit, el m-a cuprins și mi-a spus că mă iubește.. Țin minte cum am început să traversăm strada, el a observat că vine mașina și m-a împins puțin în față ca să nu mă lovească pe mine.. Eu cred că lui, în momentul acela, îi păsa mai mult de mine, ca eu să nu fiu lovită, el mereu era așa.. Din acel accident,

eu nu-mi amintesc aproape nimic, doar momentul când mi-am revenit în spital și atunci am întrebat-o pe mama de ce sunt în spital.. Atunci ea mi-a spus că eu și Dana am suferit un accident, dar nu mi-a zis că el nu mai este.. Eu am avut o presimțire, pentru că l-am visat – avea o lumină albă în jur și îmi arăta inimioare.. Am aflat că el a decedat deja când am fost externată

acasă; nu știam ce să fac, îmi era atât de dureros”, spune Delia.. Delia își amintește cu dor despre clipele petrecute alături de Dan și chiar vorbește cu el chiar dacă el nu mai este.. „Ne întâlneam în toată ziua la ora 16 și vorbeam mult, iar la ora 17 el pleca la antrenamente.. El mereu era gingaș și iubitor cu mine.. Am avut foarte multe planuri împreună.. Acum sunt momente când eu merg prin

casă și vorbesc cu Danu și cred că el mă ascultă”, a conchis Delia.. Un băiat de 14 a murit, după ce a fost lovit pe o trecere de pietoni, de un Mercedes condus de un tânăr de 19 ani.. Accidentul tragic s-a produs în seara de 2 februarie, la Strășeni.. O altă victimă, o fetiță de 12 ani, a fost grav rănită.. Șoferul aflat la volanul Mercedes-ului, care a spulberat adolescenții, ar fi un

polițist debutant.. Tânărul a fost reținut de oamenii legii, tot pe 2 februarie.. La scurt timp după tragedie, copila a fost transferată în stare gravă la Institutul Mamei și Copilului.. Apropiații și prietenii adolescentului de 14 ani, spulberat de pe trecerea de pietoni de la Strășeni, îi deplâng moartea.. Pe rețele au apărut mai multe mesaje de condoleanțe, adresate familiei băiatului.Un băiat de 14 a murit, după ce a fost lovit pe o trecere de

pietoni, de un Mercedes condus de un tânăr de 19 ani.. Accidentul tragic s-a produs în seara de 2 februarie, la Strășeni.. O altă victimă, o fetiță de 12 ani, a fost grav rănită.. Șoferul aflat la volanul Mercedes-ului, care a spulberat adolescenții, ar fi un polițist debutant.. Tânărul a fost reținut de oamenii legii, tot pe 2 februarie.. La scurt timp după tragedie, copila a fost transferată în stare gravă la Institutul Mamei și

Copilului.. Apropiații și prietenii adolescentului de 14 ani, spulberat de pe trecerea de pietoni de la Strășeni, îi deplâng moartea.. Pe rețele au apărut mai multe mesaje de condoleanțe, adresate familiei băiatului.. Imagini video cu intervenția medicilor la accidentul rutier de la Strășeni au apărut în spațiul public.. Bunica fetiței rănite grav în accident a povestit despre ultima discuție la telefon pe care a avut-o cu nepoata, chiar înainte de impact.. „Mi-a spus că ajunge

acasă”, a declarat femeia.. Doliu la IP Gimnaziul „Mihai Viteazul”, unde a învățat Daniel Secrieru, băiatul care și-a pierdut viața în accidentul cumplit de la Strășeni.. Reprezentanții instituției au transmis un mesaj de condoleanțe, exprimând profunda tristețe pentru pierderea grea și solidaritatea față de familia îndurerată.. Noi detalii cutremurătoare despre accidentul tragic de la Strășeni, care a zguduit societatea au ieșit la iveală.. Doi copii – Dan, în vârstă de 14 ani, și Delia, de

12 ani – au fost loviți pe trecerea de pietoni de un Mercedes condus cu viteză excesivă.. „Fata a fost aruncată în stație, iar băiatul – la 10 metri pe carosabil.. Mă temeam să mă apropii”, spun martorii despre primele clipe șocante din seara tragică.. Șoferul Mercedesului care a spulberat doi copii pe o zebră la Strășeni, unul dintre care a murit va sta 30 de zile în arest.. Decizia a fost luată de Judecătoria

Strășeni, pe 4 februarie.. Băiatul de doar 14 ani, lovit mortal de un Mercedes pe 2 februarie, a fost petrecut vineri, 6 februarie, pe ultimul drum.. Rudele, prietenii și localnicii s-au adunat pentru a-și lua rămas-bun de la adolescent, iar mesajele sfâșietoare au împânzit rețelele după înmormântare.. Mama fetei lovite pe 2 februarie, la Strășeni, de un Mercedes, pe trecerea de pietoni, alături de băiatul care a decedat, cere Parlamentului Republicii Moldova să înăsprească pedepsele

pentru șoferii care depășesc limita de viteză.. „Această tragedie trebuie să fie ultima și să arătăm că Moldova s-a trezit și că viața copiilor noștri este sfântă”, a scris mama fetei într-un mesaj pe rețelele de socializare.. Mama fetei lovită de o mașină la Strășeni, alături de un băiat care a decedat, a transmis un mesaj emoționant de ziua fiicei sale.. Femeia a ținut să sublinieze cât de puternică este copila ei, care, în ciuda

tuturor încercărilor, continuă să lupte cu demnitate.. „La mulți ani, eroina mea!” se arată într-un mesaj.. Valeria Dupceac, mama fetei rănite grav în accidentul de la Strășeni, soldat cu decesul unui copil, susține că un consilier PAS din satul Lozova, raionul Strășeni, încearcă, prin apeluri și mesaje, să o convingă să-l ierte pe șofer.. Femeia a expediat redacției UNIMEDIA mesajele primite de la alesul PAS și spune că acesta a vizitat-o și la spital, unde

încă este internată fiica ei.. „Dacă apar în vreo știre, atunci vom vorbi altfel”, a amenințat Vasile Zbîrnea reporterul UNIMEDIA, precizând că nu insistă pe nimic, doar a vorbit cu mama fetei „pur omenește, pentru că sunt 3 familii distruse”.. Consilierul local din Lozova, Vasile Zbîrnea, riscă să fie exclus din PAS după apariția unui articol publicat de UNIMEDIA, în care Valeria Dupceac, mama fetei rănite grav în accidentul de la Strășeni, susține că a

fost sunată și rugată să-l ierte pe șofer.. Informația a fost confirmată pentru UNIMEDIA de deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate Lilian Carp.. Șoferul care pe data de 2 februarie a lovit doi copii, unul dintre care mortal, pe o trecere de pietoni din Strășeni a fost transferat din penitenciar în arest la domiciliu, informație care a fost confirmată pentru UNIMEDIA de purtătoare de cuvânt a Procuraturii Generale.. Mama lui Daniel, băiatul spulberat pe 2 februarie

de un Mercedes la Strășeni, își amintește cu durere fiecare detaliu din ziua tragediei și vorbește despre relația apropiată pe care o avea cu fiul său: „Eram ca prieteni, în fiecare zi ne povesteam totul unul altuia, iar el avea planuri mari de viitor”.. Potrivit celor relatate de Alexandra Secrieru la moment, prioritar pentru ea este ca șoferul vinovat de accident să fie pedepsit.

accident Strășeni, Delia, Dan, trecere de pietoni, Mercedes, polițist debutant, condoleanțe

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Are you human? Please solve:Captcha


Secret Link